Cum pot folosi Duolingo?

Bun venit la Duolingo! Poți învăța cu Duolingo folosind aplicația iOS, aplicația Android, sau versiunea web (mobil sau PC).

Iată un ghid util despre cum să folosești Duolingo:

Toate cursurile de limbi străine vor avea un arbore de învățare, alcătuit din capitole utile (acele cerculețe colorate). Fiecare capitol va conține 5 niveluri, începând cu nivelul 0. Aceste niveluri vor conține, la rândul lor, lecții individuale.

Pe măsură ce parcurgi lecțiile, fie că le finalizezi una câte una sau alegi testele pentru saltul la nivel (pictograma cheie), vei câștiga Coroane. Cu câte 5 niveluri pentru fiecare capitol, vei câștiga 5 Coroane atunci când reușești să finalizezi un capitol. Îți dorești să mai exersezi capitolul respectiv chiar și după ce ai atins nivelul 5? Fii fără griji, poți apăsa „Exersează” pentru a-ți consolida cunoștințele dobândite în acel capitol.

_RO__How_can_I_use_Duolingo_.png

Vei câștiga XP (numite și puncte de experiență) pe măsură ce finalizezi diferite activități în aplicație. Află mai multe despre XP aici.

Ai nevoie de ajutor?

  • Unele capitole vor avea sfaturi utile. Apasă pe capitol, apoi pe pictograma bec.
  • Atunci când ești în mijlocul unei lecții, cuvintele vor fi subliniate cu o linie punctată. Apasă pe acel cuvânt și îți vor fi arătate indicii. Notă: aceste indicii nu-ți vor fi oferite atunci când faci testele pentru saltul la nivelul următor.
  • Consultă forumul! (în engleză) Comunitatea noastră Duolingo reunește cursanți din toată lumea, pasionați de învățarea limbilor străine, care adoră să ofere atât sfaturi legate de depanare cât și încurajări, astfel încât să-ți poți atinge obiectivele!

 

Duolingo îți oferă o mulțime de caracteristici distractive! Consultă Povești Duolingo (disponibile într-un număr limitat de limbi) și podcastul Duolingo (disponibil în spaniolă și franceză).